Clinica unde s-a tratat regretatul artist Petrică Mîțu Stoian a deschis proces în instanță pentru a primi aviz de la Ministerul Sănătății. Judecătorii au decis dacă instituția îl va obține, pentru a putea funcționa.
La scurtă vreme de la moartea lui Petrică Mîțu Stoian, a ieșit la iveală faptul că clinica unde se tratase nu era conformă. Pentru a putea primi pacienții din nou, reprezentanții instituției private au intrat în proces cu Ministerul Sănătății. Judecătorii au hotărât deja care este decizia și au publicat-o.
„Respinge, în întregime, acţiunea formulată şi modificată, înaintată de reclamanta Societatea CLINICA NERA SRL în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, având ca obiect- eliberare aviz. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare care se depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei, azi, 09.06.2022”. (CITEȘTE ȘI: “Regele filmelor pentru adulți” începe un nou proiect, departe de România: ”Acolo cumperi o gagică virgină cu 18 vaci din sat!” + ”Greul” cu care va colabora)
Clinica privată a fost amendată deoarece nici măcar nu l-a întrebat pe regretatul pacient care este istoricul său medical. Sancțiunea decisă în urma controlalor este de 80.000.
„Respinge plângerea contravențională formulată de petentul CLINICA NERA SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL SĂNĂTĂŢII – DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ CARAŞ-SEVERIN împotriva proceselor verbale de contravenţie seria CS NR. 901 din data de 10.11.2021 şi seria CS nr. 902 din data de 11.11.2021. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune sub sancţiunea nulităţii, inclusiv motivele, la Judecătoria Oraviţa”.
Astfel, clinica nu a reușit să rezolve nimic din ce și-a propus prin acest proces. Va avea de plătit amenda și nu va putea funcționa prea curând. (CITEȘTE ȘI: De ce pâinea din comerț rezistă atât de mult. Ce conține, de fapt, alimentul care nu lipesește niciodată de pe masa românilor)